A avea sau a fi?

Cetățean: Într-un dialog anterior (Socrate și democrația…în România), ai menționat faptul că vom aborda și problema resurselor. Discutam despre creșterea nivelului de conștiență și ai spus că atunci când ne raportăm la resurse, credem că nu ajung, că sunt limitate.

Socrate: Bine, hai să vorbim. Care este concepția cea mai des întâlnită despre resurse?

Cetățean: Credința comună, cvasi-generală, este că oamenii s-au înmulțit foarte mult și că nu ajung resursele pentru fiecare. Asta implică lupta pentru resurse, lucru care se vede mult mai clar la nivelul grupurilor foarte mari de oameni, cum ar fi companiile și în special la nivelul țărilor.

Socrate: Si așa este sau nu?

Cetățean: Putem pleca de la statistică. Suntem în situația în care top 1% din populație deține aproape 45% din averea globală, iar cei mai săraci 50% dețin mai puțin de 1%. Ori, dacă lărgim puțin, top 10% din populația lumii dețin în jur de 85-86% din averea financiară netă globală.

Socrate: Din ce spui, rezultă că problema nu este neapărat cantitatea resurselor ci modul de împărțire a lor.

Cetățean: Da, pare ireal să vezi că există persoane care dețin avuții mai mari decât Produsul Intern Brut al mai multor țări la un loc, sau chiar a unor continente, dar totuși asta e un aspect al realității în care trăim.

Socrate: Când călătorești mult prin lume, ai posibilitatea să vezi cât de diferiți suntem din multe puncte de vedere, dar în același timp cât de mult ne asemănăm, în anumite puncte esențiale. Și mai vezi cât de mari sunt discrepanțele dintre diferite regiuni și țări de pe glob.

Cetățean: Și atunci e de neînțeles de ce cu toți banii celor 10% din populație care dețin mai mult de 2/3 din avuția planetei nu se rezolvă problemele foametei, ale diferențelor atât de mari dintre bogați și săraci, problemele de poluare, de degradare a mediului, problemele lipsei de acces la educație sau la cele mai elementare resurse.

Socrate: De ce s-a ajuns la o astfel de situație?

Cetățean: Am fost învățați, obișnuiți cu al meu, al familiei mele, al grupului meu, al țării mele, al… și de aici a apărut necesitatea de acumulare de resurse, de bogății, pentru a asigura pentru mine, pentru ai mei, pentru comunitatea mea, bunăstare – asta în cazul în care nu e demagogie pentru a asigura prosperitatea unui grup restrâns de persoane.

Socrate: Nu e greșit să deții resurse de orice natură ar fi ele. Putem aborda lucrurile din mai multe puncte de vedere. Un prim aspect: convingerile, provenite din religie, că banii sunt răi și bogații nu ajung în rai, fac ca mulți oameni să trăiască la un nivel financiar și al resurselor care se bazează tocmai pe aceste credințe de care nu sunt conștienți. Le-au preluat din copilărie, iar acum, în mod inconștient acționează în baza acestor credințe, astfel încât, atunci când ating abundența, într-un fel sau altul o resping, pentru că aceasta nu e spirituală.

Cetățean: În realitate, a dispune de resurse, de bani, îți permite să faci foarte mult bine.  Problema nu este de a avea avere, bani, ci a face din asta un scop și “a te preta la orice” pentru a-i obține. Ceea ce numim la modul generic bani, sunt până la urmă un mijloc pe care oamenii l-au inventat pentru a ușura schimbul de valori, muncă, timp. În absența acestora, ar fi mult mai greu de imaginat evoluția societății. În afară de asta, obținerea banilor a impulsionat și impulsionează în continuare creativitatea, interesul oamenilor de a atinge anumite obiective, care nu ar fi putut fi atinse dacă nu îndeplineau prima oară condiția obținerii banilor.

Socrate: Un alt aspect: mulți din cei care adună sau chiar fură resurse, o fac tocmai pentru a acoperi lipsa de valoare pe care o resimt, ca să dovedească că au valoare. Dintr-o anumită perspectivă, ei nu sunt vinovați că nu au primit și nu au învățat că au valoare în copilărie. Nu e o scuză, ci doar poți să înțelegi motivul din spatele acțiunilor lor.

Cetățean: Există oameni cu resurse financiare relativ mici, dar care simt mai multă mulțumire și bucurie decât unii oameni foarte bogați. Atunci cum privim lucrurile? E bine să fii bogat? Sau mai bine să fii sărac, dar cinstit, așa cum se vehiculează ideea uneori?

Socrate: Chiar crezi ca cei mai bogați oameni ai planetei sunt și cei mai fericiți? Sau cei faimoși și celebri sunt ei mai fericiți decât unii oameni simpli?  E adevărat că au acces la mai multe resurse, posibilități și acareturi, dar asta uneori te face să uiți de bucuriile simple și să te concentrezi doar pe a avea, a deține, a face mai multă avere, a te zbate să obții și mai multă bogăție. Plecăm de la premisa că este destul pentru toți. Când apare o problemă?

Cetățean: Problema este când te focusezi doar pe a avea.

Socrate: Ce înseamnă a avea?

Cetățean: Când spun a avea, mă refer la a face un scop în viață din acumularea de bunuri și resurse financiare. Mai este un aspect al lui a avea care poate interveni aici: concepția că cine are bani deține și putere. Pentru mulți puterea e un scop în sine.

Socrate: Pare și este tentant să îți concentrezi atenția pe a face bani sau a acumula putere. Dar asta te abate de la lucruri cu adevărat importante. Care ar fi lucrurile importante?

Cetățean: Văd un lucru important în a te concentra pe a fi. Adică a pune pe primul loc să înțelegi cine ești, ce credințe ai, să te dezvolți continuu, să înțelegi cum îți creezi inconștient viața din convingeri, aspecte preluate din educație, religie, familie fără a pune măcar la îndoială dacă sunt adevărate sau nu, până la a ajunge să îți creezi conștient viața.

Socrate: Cu alte cuvinte, suntem obișnuiți să ne raportăm la a avea în detrimentul lui a fi. De ce ne focusăm pe primul aspect în detrimentul celui de al doilea?

Cetățean: Dintr-un anumit punct de vedere, e logic și necesar ca mai întâi să-ți asiguri resursele pentru un trai decent și fără griji. Dincolo de asta, după ce sunt asigurate acest tip de nevoi, poți să te concentrezi pe ce este cu adevărat important. Nu te mai lași atras de mrejele consumerismului, de acumularea de bunuri de dragul acumulării, de lupta pentru putere și focusul pe a strânge avere.

Socrate: Cum mă concentrez pe a fi și nu pe a avea? De ce aș face asta?

Cetățean: Ideea nu este de a trăi în sărăcie sau lipsă, ci de a prioritiza lucrurile. Hrănind acumularea de avere si resurse, hrănești de fapt o identitate care trăiește în iluzia lipsei. Doar cel care consideră că nu are destul, adună, adună și tot adună, deși a adunat destul pentru mai multe vieți pentru el și ai lui. În loc să aloci timp, atenție și energie pentru a descoperi cine este în spatele celui care s-a identificat cu un personaj limitat, cu o lipsă, irosești viața pentru a acumula averi.

Socrate: Nu uita ceva foarte important: nimic nu e bine sau rău, dacă mergem către o perspectivă foarte înaltă. Ca spirite întrupate, oamenii au nevoie să experimenteze planul material prin prisma unor abordări diverse: al bogăției, al sărăciei, pentru că abia când ai depășit acest prag al raportării la planul material poți să-ți continui drumul pe Cale.

Cetățean: Mai este un aspect. Cei care dețin bogăția si cei care vor să devină ca ei se aseamănă întotdeauna în mod fundamental. Oricare le-ar fi motivele invocate.

Socrate: Foarte corect. Ține cont și de lucru asta: la nivel individual, nivelul de resurse la care ai acces, este un rezultat. Altfel spus, a aduce bunăstare în viața ta e un act de creație. Ai ceea ce crezi despre tine, ai ceea ce ai creat sau creezi în viața ta. De cele mai multe ori, faptul ca nu ai toate resursele pe care ți le dorești derivă din credința în limitare. Nu este de ajuns, nu merit, nu mi se cuvine, nu sunt suficient de valoros.

Cetățean: Si acum să ne întoarcem de unde am plecat. De ce, cei care dețin marile averi nu depun cu adevărat eforturi pentru a diminua decalajele, pentru a elimina sărăcia, lipsa aparentă a resurselor etc?

Socrate: Pentru că se consideră separați de ceilalți. Separarea pare aproape naturală. Fiecare se vede pe sine diferit, distinct, separat de ceilalți. Și totuși, adevărul este opusul: normalitatea este unitatea. A te recunoaște în celălalt. Dar această înțelegere nu vine din minte. Ea se naște din inimă. Pentru că a ști și a înțelege nu înseamnă încă a cunoaște. Cunoașterea apare atunci când trăiești, când experimentezi prin simțuri, emoții și iubire. De aceea Hristos rostește una dintre cele mai simple și mai profunde învățături: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. În momentul în care această învățătură devine experiență, separarea dispare.

Cetățean: Asta conduce la ideea că din nevoia de apartenență care ne definește ca oameni, poate apărea una dintre cele mai subtile forme de separare. Când resursele sunt adunate pentru ai noștri, pentru grupul nostru, pentru națiunea noastră, apare o limitare profundă: noi suntem mai importanți, ceilalți nu contează.

Socrate: Un nou capitol al umanității va începe atunci când vom avea curajul să depășim logica acumulării pentru grupuri restrânse a resurselor și să cerem o distribuire echilibrată a acestora. Pentru asta trebuie să existe și presiunea de a-i face pe conducători să accepte o altă viziune. Trecutul, instituțiile și modul în care funcționează lumea astăzi acționează ca o frână. Umanitatea este încă organizată în națiuni care își apără propriile interese, iar în multe locuri puterea rămâne concentrată în mâinile unor lideri sau grupuri care nu își pot imagina o altă formă de conducere decât cea autocrată. Cu toate acestea, schimbarea este dificilă, dar necesară.

Cetățean: Din tot ce am discutat rețin ideea acestei schimbări necesare și că există resurse suficiente pentru toți, dacă oamenii, la nivel individual și de grup s-ar concentra pe a fi în loc de a avea.