22
Apr
2024

Poți să schimbi percepția asupra trecutului

Tot ceea ce trăim ne influențează într-un fel sau altul. Deseori modul în care am acționat, am reacționat sau ne-am comportat la un moment dat, își pune amprenta asupra noastră pentru lungi perioade de timp.

 Viața ne oferă sau, dacă ne dăm voie să vedem lucrurile în această manieră, ne creăm experiențe care au un impact mai mare sau mai mic asupra noastră.

De multe ori nu contează cu adevărat felul în care am acționat, ne-am manifestat într-o situație concretă de viață, ci modul in care am perceput noi acel eveniment, semnificația pe care am dat-o acelei situații. Asta este ceea ce se întipărește în subconștientul nostru. Mai exact, poate că am acționat de o manieră care, văzută din exterior, nu ieșea cu nimic din comun, dar noi am amplificat și chiar distorsionat trăirea respectivă. Astfel au rezultat impregnări care funcționează și în prezent și care ne determină să luăm deciziile într-un anumit mod, să avem temeri, frici sau neîncredere în noi înșine. Ne creează filtre prin care ajungem să privim realitatea care ne înconjoară.

Trecutul nu îl poți schimba. Ceea ce poți schimba, însă, este percepția asupra unor aspecte din trecut care simți că te influențează.

Cum putem face asta? Ce tehnică putem utiliza?

Ce am testat și am constatat că funcționează, este să schimb percepția despre ceva din trecut, prin a crea din nou scena respectivă, așa cum aș fi dorit să o fi trăit, nu așa cum am trăit-o

Încă o dată, nu schimbi trecutul dar, în felul acesta, poți alege să dizolvi ceea ce ar putea constitui o amintire cel puțin neplăcută, daca nu chiar o traumă, care te apasă.

Voi povesti în continuare una din experiențele mele de schimbare a unei astfel de percepții.

Condusul mașinii, mai ales pe distante lungi, este ceva ce pe mine mă relaxează. În aceasta stare de relaxare, când sunt singur în mașină, îmi dau voie să hoinăresc cu mintea, să am momente de introspecție, să mă reconectez cu ceea ce vreau, sa analizez unde sunt acum și ce pași mai am de făcut.

Într-una din aceste deplasări cu mașina mi-a revenit în minte faptul că văd și trăiesc realitatea conform filtrelor pe care mi le-am instalat în călătoria asta, numită viață. Am vrut să văd ce experimentez când  modific filtrul, așa că mi-am propus să schimb o percepție asupra unei amintiri neplăcute din trecut. E drept că nu foarte îndepărtat.

Amintirea neplăcută se referea la modul de reacție în momentul în care, în fața unei mulțimi de persoane, conectați prin intermediul unei platforme cu ajutorul internetului, deci nu fizic, am fost invitat să spun câteva cuvinte. Deși îmi venea să spun anumite lucruri din inimă, pentru că eram legat de oamenii aceia emoțional prin multe activități desfășurate împreună de-a lungul timpului, am rostit doar câteva cuvinte seci, într-un limbaj de lemn, căutând să termin cât mai repede speech-ul și să scap. Tendință veche de introvertit, de care nu sunt chiar mândru. Și asta era ceea ce mă măcina. Că, în loc să spun ceea ce doream cu adevărat să spun, am lăsat o tendința de a vorbi puțin spre deloc să iasă în față.

După cum spuneam, conduceam relaxat mașina. Am recreat scena respectivă, imaginând că am rostit degajat și destins cuvintele pe care îmi doream să le rostesc și nu le-am rostit. Urmarea a fost că starea și percepția legată de situația respectivă s-a modificat.

Această metodă de a recrea o situație din trecut și a o modifica mental, cu ajutorul imaginației, schimbă percepția asupra acelei situații.

Ce s-a schimbat la mine în cazul concret prezentat? Pot să admit că sunt în viața mea situații, atitudini și acțiuni de care nu sunt foarte mândru, dar pe care le accept ca făcând parte din mine. Iar filtrul modificat este acesta: pot să îmi dau voie să renunț la tendințele care mă conduc uneori și să spun ceea ce simt și cred cu adevărat pentru că atunci sunt autentic și congruent cu mine însumi.

În contextul acestui articol, mi se pare necesar să adaug că este foarte important să conștientizăm că fără toate experiențele trecutului, bune sau rele, nu am fi fost cine suntem astăzi.

Unele experiențe, chiar dacă ne-au marcat, ne-au determinat să dezvoltăm aptitudini, deprinderi de care uneori suntem sau nu conștienți, pe care le utilizăm în viață.

Trecutul e trecut. A fost și nu putem să intervenim asupra lui, nu-l putem schimba. Îl putem doar rescrie ca percepție asupra lui sau resemnifica. În schimb, ceea ce putem face este sa trăim mereu doar în AICI și ACUM. Iar AICI și ACUM putem face ce alegeri vrem, dacă suntem conștienți că avem calitatea de creatori ai propriei vieți.

Traumele emoționale, rănile, limitările, blocajele au avut putere asupra noastră, doar pentru că noi am permis asta, pentru că nu am fost cu adevărat conștienți că putem să renunțăm oricând la ele. În orice moment putem să facem o alegere, iar dacă o facem în mod conștient, din esența ființei, din acel moment putem să ne schimbăm complet viața.

Ca o concluzie, din ACUM, singurul moment care cu adevărat contează, pot schimba trecutul, de fapt modul cum percep acel trecut.

Leave a Reply