Puterea unui zâmbet

În mileniul și secolul trecut, în anul de grație 1988, am participat la spectacolul omagial din 23 august. Știți voi pe cine omagiam și cu cât drag o făceam, în fiecare an, la acea dată. Aproximativ patru săptămâni de antrenament, de două ori pe zi, dimineața și seara, pentru că la prânz era prea cald. Repetiții peste repetiții pentru ca totul să iasă bine. Cazare, mâncare, libertate în condiții de cazarmă. Bucureștiul l-am văzut doar din autobuze, care ne transportau din locația unde eram cazați, pană undeva pe Șoseaua Antiaeriană, locul în care se făceau repetițiile și, mai apoi, pe Stadionul 23 August, pentru repetițiile finale cu toți cei implicați, unde se desfășurau acele spectacole.  

Subiectul este însă altul și acțiunea are loc după ce s-a terminat spectacolul și ni s-a dat drumul să plecăm spre casă. Imaginați-vă scena următoare: în fața Gării de Nord, zi toridă de vară, un tânăr care avea în față un drum lung de peste 7 ore, într-un tren plin ochi de oameni, amărât după patru săptămâni luate din vacanță, cu o valiză grea în mână.  Ore de așteptat până vine trenul. Tânărul dă să traverseze strada și privește apatic și fără chef mașinile care îi trec prin fața ochilor. La un moment dat, un autobuz trece pe stradă și din zecile de oameni care sunt în autobuz, o fată își intersectează privirile cu el și îi zâmbește. În acel miraculos moment, totul se schimbă: dispar lipsa de chef, oboseala, tristețea. Parcă e un alt univers, mai luminos, mai cald, mai uman. Tânărul nu a reținut fizionomia, îmbrăcămintea sau alte detalii. Nici nu a contat asta. O altă ființă i-a zâmbit într-un moment când avea cea mai mare nevoie de asta.  Atât de mult a contat, încât după peste treizeci de ani încă își aduce aminte cât a însemnat puterea acelui zâmbet.

Așa că zâmbiți oameni buni, chiar și celor pe care nu îi cunoașteți. Nu știți cui îi veți schimba starea sau poate chiar viața.