Perspective

Într-una din săptămânile trecute am fost în vizită la rude. După amiază am ieșit la plimbare. La un moment dat, ne-am așezat pe o bancă aflată în lateralul unui bloc, de unde puteam vedea balcoanele apartamentelor.

Într-un balcon, la etajul 1, era o bătrână care părea, după felul cum arăta și se mișca, că puterile nu o ajută să mai facă prea multe. De aceea, stătea pe un scaun și doar contempla ce se petrece în raza ei vizuală.

În balconul de deasupra, la etajul 2, o doamnă a ieșit și a început să deretice prin balcon. Era în mișcare și agitație permanentă. Intra și ieșea din cameră în balcon, ștergea polițele unor rafturi, mătura și aranja diverse lucruri. Din când în când scutura cârpa și mătura prin fereastra balconului.

Am descris această întâmplare pentru că mi se pare un exemplu bun pentru modul nostru specific de a ne asocia cu o perspectivă limitată, aceea de a ne privi pe noi înșine ca fiind separați, unii de alții și de întreg, de a ne raporta doar la persoana noastră.

Din perspectiva lor, așa cum erau poziționate, cele două doamne nu știau una de prezența celeilalte. Nu-și dădeau seama că interacționează, chiar și în mod involuntar una cu alta. E posibil ca bătrânica de la etajul 1 să fi auzit ceva zgomot deasupra. Dar, doamna de la etajul 2, cu siguranță nu avea de unde să știe că, la nici 2 metri și jumătate dedesubt, este cineva și că acțiunile ei pot afecta acea persoană. Fiecare avea și trăia o perspectivă și o realitate diferită.

Doar un observator care privea lucrurile dintr-o altă perspectivă, mai amplă, dintr-un alt unghi, așa cum ni s-a întâmplat nouă întâmplător să ne situăm, putea vedea lucrurile într-un mod diferit.

Asta e o caracteristică majoră a vieții trăite în mod inconștient, prin care ne raportăm la o perspectiva care ne identifică doar cu persoana noastră, cu adevărul nostru, cu realitatea noastră. De cele mai multe ori, nu ne dăm seama că acțiunile, atitudinile, stările și chiar gândurile pe care le generăm afectează și alte persoane. Este o perspectivă care ne limitează percepția și conștiența și care creează separare. Astfel, separarea pare a fi o caracteristică a lumii în între oameni care trăim.

Separarea generează conflicte între oameni și între națiuni. Conduce la discrepanțe majore între țări, dar și între oamenii din aceiași țară. De aceea vedem oameni care își duc zilele de pe azi pe mâine sau chiar mor de foame, precum și oameni care plătesc zeci de milioane, pentru o excursie în spațiu sau pentru un moft.

Vedem aspecte pe care le numim negative, rele, care nu ne plac și cu care nu suntem de acord, precum și aspecte pe care le numim pozitive, cu care rezonăm și pe care le considerăm bune.

Vedem cum oamenii sunt separați prin credințe, prin religii, prin gen, prin etnie, prin obiceiuri, prin modul de a privi lucrurile, prin adevărul în care cred.

Putem vedea și cum oamenii încercă să își impună unii altora adevărurile lor și nu acceptă, par să nu înțeleagă că fiecare are dreptul să aleagă și să aibă o anumită înțelegere sau un adevăr al lui, o realitate proprie.

Ce numim realitate? Un papuaș din Noua Guinee care trăiește cu resurse foarte puține în sânul naturii, un african dintr-o țară măcinată de zeci de ani de războaie civile, o femeie din Afganistan sau Iran, un membru al triadelor chinezești, un locuitor dintr-un cartier din Bronx, un european înstărit din Elveția, un pictor, un dirijor la Filarmonică sau un afacerist de pe Wall Street au aceiași realitate?

Veți spune probabil că acestea sunt situații diferite, culturi diferite, țări, regiuni, educații, valori etc diferite. Atunci vă invit să priviți la doi gemeni dintr-o familie pe care o cunoașteți. În majoritatea cazurilor primesc aceiași educație, au acces la același mediu, resurse și, cu toate astea, pot fi foarte diferiți, fiecare poate percepe realitatea într-un cu totul alt mod.

Dacă ne-am acorda timp să reflectăm asupra faptului că fiecare ființă umană are o perspectivă proprie asupra oricărui aspect al vieții, că fiecare dintre noi are un alt mod de a percepe lucrurile, că avem viziuni diferite asupra aceluiași obiect, subiect …orice, atunci, poate, ne-ar fi mult mai ușor să înțelegem că „dreptatea mea” e limitată, că este doar felul meu de a privi lucrurile, iar ceilalți nu doar că au dreptul, ci e chiar firesc să vadă lucrurile în mod diferit. Și atunci încercarea de a impune altuia dreptatea, felul de a vedea lucrurile, este un mod imatur de a acționa, în care nici măcar nu îmi dau seama că e vorba doar despre mine și nevoile mele și că nu țin cont în nici un fel de nevoile și felul de a vedea lucrurile ale celorlalte ființe, adâncind astfel separarea.

O alternativă la separare este să facem efortul de a încerca să ne punem în pielea persoanei cu care interacționăm, să privim prin ochii acelei persoane. Ne va ajuta să lărgim perspectiva și să înțelegem mai mult decât suntem obișnuiți în mod normal să o facem.

Ăsta e un prim exercițiu prin care ne putem antrena conștiența și ne putem amplifica gradul de percepție asupra a ceea ce numim realitate. 

Iar, când ne dăm voie să ne retragem în interior, acolo unde este sediul ființei noastre, să simțim și acționăm din perspectiva unor ființe profund conectate unele cu altele, asta ne permite să trecem la nivelul următor și realizăm că, deși aparent părem separați, de fapt suntem împreună, un întreg.