Pasiune sau interes?

Sursa de inspirație a acestui articol o reprezintă modul în care ne putem raporta la activitatea pe care o „prestăm”, observat în două situații, oarecum antagonice.

O primă situație.

Toamna trecută am avut ceva de rezolvat în Iași. Se făcuse deja seară când am ajuns să mă plimb pe pietonala ce trece prin fața Primăriei și Mitropoliei. Vremea era destul de rece și la acea oră erau destul de puține persoane care se plimbau sau treceau grăbite prin zonă.

Pe o parte a străzii un bărbat cânta la harpă. La prima vedere, instrumentistul nu părea diferit de alte persoane pe care le văzusem făcând același lucru, cu alte ocazii. E destul de comun să întâlnești pe acea pietonală, ca de fapt în mai toate marile orașe, în special sâmbăta și duminica sau cu prilejul unor sărbători, persoane care cântă la diferite instrumente ori vocal, ca o sursă alternativă de a-și rotunji veniturile.

E drept că era prima dată când am văzut cântând un bărbat la harpă. Și tot prima dată când am văzut acest tip de instrument pe pietonala din Iași. Muzica m-a făcut să mă apropii, să mă opresc și să mă las fermecat. Era o magie de sunete. Mai toate persoanele care erau în trecere se opreau și ascultau. Nu aveai cum să rămâi nepăsător la acea muzică sublimă.

Bărbatul cânta cu ochii închiși și își mișca ușor corpul în ritmul melodiei. Se vedea că trăiește muzica cu toată ființa. Era cu totul absorbit de ceea ce făcea. Nu îl interesa ce se întâmplă în jurul lui. Dacă e cineva care îl ascultă sau nu. Dacă se oprește careva să pună bani în cutia din fața lui sau lumea trece nepăsătoare. Trecea de la o melodie la alta tot cu ochii închiși, după o foarte mică pauză. Admirația și încântarea se vedea pe chipul tuturor celor care îl ascultau și se traduceau prin donațiile oferite pentru virtuoasa prestație. Am remarcat că bancnotele din cutie erau de valoare mare. Nu am văzut nici măcar o bancnotă de un leu.  

Asta mi-a rămas privindu-l și ascultându-l: omul făcea din pasiune, cu dăruire, ceva ce îi plăcea foarte, foarte mult. Fără să îi pese cât este de numeroasă audiența sau cât de mare e câștigul. O făcea în primul rând pentru el, pentru bucuria și împlinirea lui și astfel, dăruia din inimă și celor care-l ascultau. Iar acest dar se întorcea la el sub forma bucuriei de a fi ascultat, apreciat si remunerat pentru concert. Căci da, era ca un concert. Iar pentru că ceea ce dăruia era valoros și ceea ce se întorcea la el, ca donație, era pe măsură.

A doua situație.

Plimbare prin Herăstrău. O zi călduță de vară. Chiar la intrarea în parc, pe Aleea Cariatidelor, acele statui reprezentând femei în port popular care poartă un ulcior pe cap, un bărbat cânta la vioară.

 Din punctul meu de vedere, cânta destul de bine. Doar că începea să cânte când vedea că se apropie cineva la câțiva metri de el. Cânta până când persoana sau persoanele ajungeau în dreptul lui. Și pentru că nu primea nimic, nici atenție, nici apreciere și, mai ales, nici bani, se oprea. O lua de la capăt cu următoarele persoane care se apropiau. Atât timp cât am străbătut aleea și chiar și după ce ne-am îndepărtat puțin, nimeni nu i-a dat nici un ban. Nici noi nu ne-am oprit să-l ascultam, căci nu părea că vrea să ofere ceva, să încânte, să atragă. Ba, mai mult, când am ajuns in dreptul lui și a văzut că nici de la noi nu primește bani, după ce a încetat să cânte melodia pe care, de altfel, abia o începuse, a comentat cu un gen de amărăciune furioasă: ”Nimeni nu îmi dă nici un leu”.

Mie mi s-a părut firesc că nu primea nimic. Nu cânta nici o melodie de la început până la sfârșit. Erau doar câteva acorduri, până se lămurea dacă cel care trece prin dreptul lui are intenția să-i dea bani. Pentru mine era clar că făcea acea activitate cu scopul clar de a câștiga bani. Nu părea să cânte din pasiune sau cel puțin nu manifesta acest lucru. Și doar pentru că se pricepea să cânte și pentru că ieșise cu vioara și cu o cutie de carton în parc, se aștepta ca trecătorii să-i ofere bani. Și ca urmare nu câștiga mai nimic.

Bărbatul cu vioara, reprezintă, pentru mine, o dovadă vie că atunci când “prestezi” o activitate urmărind doar câștigul, fără să pui deloc suflet în ceea ce faci, în mod paradoxal, banii vor veni greu spre tine sau vei primi puțini bani.

Pe de altă parte, bărbatul cu harpa, este o altă dovada vie a ceea ce auzim și citim prin diverse cursuri sau cărți: când faci ceva cu și din pasiune, chiar dacă nu o faci pentru banii, în mod paradoxal o să câștigi și bani.

Vioara și harpa – două instrumente complexe care necesită mult timp alocat și mult exercițiu pentru a învăța să cânți la ele. Și două abordări ale aceleiași activități care au făcut diferența – a cânta din pasiune sau a cânta din interes.