Cine suntem cu adevărat?

Ceea ce îmi propun este să prezint o perspectivă diferită de cea cu care suntem în general obișnuiți, a cine sau ce suntem cu adevărat. Nu am pretenția că dețin adevărul suprem, iar ceea ce vă prezint acum este un rezultat ai anilor mei, nu puțini, de experimentări și înțelegeri.

Aș pleca de la premisa că nimic nu este haotic în univers. Există o înlănțuire de gânduri, de atitudini, de acțiuni, de acumulări, de consecințe, care au ca rezultat perceperea unei realități, așa cum credem că este, nu cum este ea cu adevărat.

Astfel, cei mai mulți dintre noi considerăm că suntem doar ființe personale, individuale, efemere. De cele mai multe ori ne identificăm cu corpul, cu gândirea, sau cu rolurile. Uneori, considerăm că avem un singur scop: perpetuarea speciei. Credem că avem o singură viață, așa cum e ea, bună sau rea și cam atât. Contează doar ce facem în această viață, mai departe nu contează. Ne interesează doar persoana noastră, în plus, poate doar cei foarte apropiați, familie, prieteni. Ne închipuim că ce facem, cum facem, ce gândim, cum gândim, ne afectează doar la modul personal.

La întrebările care frământă ființele umane de milenii: cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm, care este rostul vieții, perspectiva cu care suntem obișnuiți în mod clasic, este să acceptăm răspunsurile care ne-au fost inoculate prin intermediul educației, religiei sau științei.

Religia ne învăță că omul a fost creat de o ființă/ființe supranaturale – zei, în cazul civilizațiilor politeiste, sau Dumnezeu, în cazul civilizațiilor monoteiste, așa numitul curent creaționist. Educația și știința încearcă să explice cum a apărut omul prin intermediul curentului evoluționist, care se bazează pe ceea ce Darwin a publicat în cărțile sale: Originea Speciilor, Originea omului și Exprimarea emoțiilor la oameni și animale.

Mai există un curent care explică apariția omului, ca fiind de origine extraterestră, cu diferite variante – experiment al extratereștrilor, o încrucișare între extratereștrii și locuitorii primitivi ai Terrei sau, pur și simplu, urmașii unei rase extraterestre.

Dincolo de toate explicațiile, răspunsurile, identificările, rolurile, dincolo de modul cum percepem în mod obișnuit realitatea, suntem mult mai mult de atât.

 Paradoxal, se poate spune că există câte un pic de adevăr în fiecare curent principal care explică apariția omului.

Omul este o particulă infinitezimală desprinsă din întreg (teoria creației), venită să se experimenteze pe sine, să evolueze (teoria evoluționistă) și în drumul său, este sub călăuzirea unor ființe care au parcurs deja același drum, dar sunt pe o treaptă superioară de evoluție (“extra-tereștri”).

Ca să avem o denumire pentru acele mici părți infinitezimale, le putem denumi spirite. Un spirit evoluează prin experiențe, iar pentru a putea experimenta în planul dens al materiei, îmbracă învelișuri pe care le numim suflet și corp.

Experiențele spiritului le descriem în mod generic ca fiind bune sau rele. Personal, atunci când m-am confruntat cu aspecte ale mele care mă puneau față în față cu tot ce am făcut rău în alte timpuri sau planuri, alegeam să gândesc că indiferent cât rău am făcut, există o putere a binelui care învinge mereu. Ca să pot trece mai departe, înțelegerea a fost că sunt necesare experiențe bune și rele, din toate gamele și intensitățile, de toate felurile și de toate nuanțele. Ca să fii un spirit complet parcurgi toate aceste experiențe. Și acesta este doar un prim pas, trecerea de limitarea bine-rău, să înțelegi, la final, că totul este experiență. Spiritul poate învăța DOAR prin experiență. Și are atâtea experiențe câte are nevoie. Nu există timp, nu există grabă, nu există limitări, doar experimentare.

Acesta este sensul profund al evoluției – poți învăța doar prin experiențe bune, rele, pe care ți le asumi, le accepți, le integrezi, cu fiecare și fiecare eon trăit. Uneori ai nevoie să ajungi jos de tot pentru a folosi acea adâncime ca o trambulină ca să te propulseze sus. Asta e o explicație a faptului că ai nevoie de tot felul de experiențe care să te facă complet, să poți vedea toate fațetele realității, din toate punctele de vedere.

Iar la momentul în care un spirit parcurge toate experiențele de care a avut nevoie sa atingă starea de conștiență necesară, înțelege că este un element al întregului, o particulă care s-a desprins din întreg, pentru ca acesta din urmă să își îmbogățească experiența, să se experimenteze pe sine, să se cunoască pe sine, să expansioneze, să evolueze.

Atunci când ajungi un spirit complet, după toată această evoluție, când devii conștient că ești în același timp parte a întregului, dar și spirit creator, practic ai atins starea de întreg, poți crea la rândul tău „universuri” și ai posibilitatea să alegi. Fie te întorci în întreg, așa cum o picătură de apă se întoarce în ocean și devine una cu oceanul, fie alegi să ajuți alte spirite tinere să parcurgă un drum asemănător cu al tău, dar niciodată același.

O cheie fundamentală este înțelegerea faptului că suntem profund conectați atât între noi, toate acele particule desprinse din întreg, dar, într-o măsură mai mică sau mai mare, suntem conectați cu toate elementele întregului. Asta înseamnă că, dacă pun persoana mea în prim plan, într-un interes egocentric, mă voi învârti într-un labirint. Mai pe înțeles, de-a lungul a mii de vieți, va părea că am sosit în același punct de unde am plecat. La momentul în care atenția nu va fi doar către ființa mea, într-un mod egoist, voi putea integra înțelegerea acelui concept pe care înțelepciunea orientală îl traduce prin TAT TVAM ASI (TU EȘTI EU), adică voi înțelege că orice fac împotrivă ta, fac împotriva mea, că tu ești într-un fel oglinda mea și orice fac care te influențează pe tine, mă influențează și pe mine. La acel moment deja voi păși pe o altă treaptă.

E foarte adevărat că toate aceste concepte sunt destul de dificil de acceptat, poate mai ușor de asimilat sub formă de teorie, dar mult mai greu de pus în practică.  Dar când înțeleg că dramele intense pe care le percep ca realitate, sunt doar experiențe de care spiritul meu sau alte spirite similare au nevoie pentru a-și completa evoluția, e mai ușor de acceptat realitatea, cum este ea cu adevărat, nu așa cum credem că este.

Când vor fi suficient de mulți oameni care  înțeleg că sunt parte a întregului, că suntem legați unii de alții și de tot ceea ce ne înconjoară, într-o manieră mult mai profundă decât am putea concepe, atunci lumea în care trăim se va schimba radical. Și ăsta e momentul cu care suntem contemporani: realizarea acelui punct critic de conștiență.