De ce avem nevoie să visăm?

Visurile ne oferă o direcție, dar ne pot arăta și cine credem că suntem. În continuarea dialogului „Despre vise și visuri cu Socrate”, explorăm legătura dintre visuri, cunoașterea de sine și puterea de a contribui la crearea unei realități diferite.

Cetățean: Îmi doresc să continuăm discuția despre vise și visuri. De data aceasta, aș vrea ca discuția să se concentreze asupra visurilor.

Socrate: Așadar, asupra năzuințelor și aspirațiilor, asupra lucrurilor pe care ni le dorim și pe care sperăm să le trăim, nu asupra viselor din timpul nopții.

Cetățean: Exact. Mă întreb adesea în ce fel ne ajută visurile sau, mai precis: de ce avem nevoie să visăm?

Socrate: Pentru că, prin visuri, ne stabilim o direcție. Dar și pentru că visul este asemenea unui ecran cinematografic prin intermediul căruia învățăm să ne cunoaștem.

Cetățean: Ce anume să cunoaștem? Și de ce să ne cunoaștem?

Socrate: Venim pe Pământ și uităm cine suntem. Cu toate acestea, avem însușirile și calitățile necesare pentru a acționa. Suntem echipați cu tot ceea ce ne trebuie pentru a porni în orice direcție alegem. Chiar dacă uităm cine suntem, putem acționa în acord cu natura noastră primordială.

Cetățean: Explică-mi mai clar legătura dintre vis și ecranul cinematografic, ca să înțeleg.

Socrate: Atunci când privim un film, uneori ne identificăm atât de mult cu ceea ce vedem, încât uităm că este doar un film și trăim emoțiile ca și cum totul ar fi real. La fel se poate întâmpla atunci când asistăm la o piesă de teatru, ascultăm muzică sau citim o carte. Și, într-un anumit fel, la fel se întâmplă și în viață.

Cetățean: Adică uit temporar cine sunt cu adevărat și mă identific cu unul sau mai multe dintre personajele filmului, ale cărții sau chiar ale propriei vieți.

Socrate: Da. Iar visurile sunt modalități prin care îți poți aminti cine ești și, în același timp, căi prin care poți ajunge să trăiești pe măsura a ceea ce ești.

Cetățean: M-ai pierdut pe drum. Explică-mi într-un limbaj mai simplu.

Socrate: Într-un fel, visurile te definesc. Lucrurile către care aspiri arată ce îți dorești să trăiești și ce crezi că te-ar împlini. Pe scurt, visurile tale reflectă ceea ce crezi despre tine.

Cetățean: Încep să înțeleg. Adică, dacă am doar visuri obișnuite, care țin exclusiv de planul material, este posibil să mă identific mai ales cu corpul sau cu mintea — oricum, cu o parte limitată a mea. Iar dacă visurile și aspirațiile mele depășesc nevoile materiale și dorințele egoiste și se îndreaptă către ceva mai mare decât propria persoană, atunci natura mea primordială începe să iasă la suprafață.

Socrate: Da, în esență ai înțeles bine. Este nevoie însă de o precizare. A te concentra asupra laturii materiale este, de multe ori, necesar și nu este ceva greșit — deși, așa cum am spus și în alte ocazii, în esență nimic nu este greșit. Important este să înțelegi că puterea de a avea un vis și direcția pe care acesta ți-o oferă te conduc într-o călătorie care poate fi mai importantă decât visul în sine. De-a lungul acestei călătorii ajungi să devii, să te cunoști și, poate, să înțelegi de ce ai acel vis. Uneori, toate acestea pot fi mai importante chiar decât împlinirea lui.

Cetățean: Înțeleg. Mă frământ din cauza problemelor mai mari sau mai mici și uit că viața este o călătorie. Frumusețea ei nu depinde doar de destinație, ci și de ceea ce trăiesc și experimentez de-a lungul drumului. Atunci când înțeleg cu adevărat acest lucru, îmi este mai ușor să mă eliberez de povara unor obligații pe care mi le impun singur: trebuie să fac, trebuie să dețin, trebuie să par.

Socrate: Nimic de criticat, nimic de judecat. Acesta este farmecul și, în același timp, provocarea vieții: să-ți amintești permanent că ești mai mult decât ceea ce ai, decât ceea ce faci sau decât ceea ce spui că ești.

Cetățean: Mă bucur că îmi amintești aceste lucruri. Luăm atât de în serios viața și tot ceea ce am preluat din trecutul umanității, încât nu mai punem aproape nimic la îndoială. Uneori acceptăm atât de profund ideea că bătrânețea ne face neputincioși și că este o perioadă grea, încât aceste convingeri pot ajunge să influențeze felul în care îmbătrânim și ne raportăm la propriile limite. Poate că același lucru este valabil și în cazul altor încercări ale vieții — boli, accidente, drame sau traume. Nu în sensul că suntem vinovați pentru ceea ce ni se întâmplă, ci în sensul că felul în care privim și trăim aceste experiențe ne poate schimba profund realitatea.

Socrate: Da. Dar tot noi, de la un alt nivel, ne creăm cadrul prin care, mai devreme sau mai târziu, să ne putem aminti cine suntem. Uneori printr-o secvență dintr-un film, alteori o înțelegere dintr-o carte, printr-o experiență, printr-un ghid sau printr-un maestru.

Cetățean: Dar cei cu provocări financiare, în sensul insuficienței veniturilor de la o lună la alta, cum își definesc visurile? Sau, mai precis, ce spun visurile lor despre ei?

Socrate: Un alt ecran prin intermediul căruia poți învăța să te cunoști este chiar viața ta. Felul în care se desfășoară, blocajele care te limitează, convingerile pe care le ai și care influențează acțiunile pe care le întreprinzi — sau pe care nu reușești să le întreprinzi — îți pot arăta, dacă alegi să le privești cu atenție, cine crezi că ești. Desigur, viața unui om este influențată și de împrejurări, educație, oportunități și de mediul în care trăiește. Dar imaginea pe care o are despre sine poate deveni, la rândul ei, o limită sau o sursă de putere. Între cine crezi că ești și visurile tale există o relație de interdependență. Imaginea pe care o ai despre tine îți influențează visurile, iar măreția visurilor tale poate transforma, la rândul ei, ceea ce crezi despre tine.

Cetățean: Dacă înțeleg bine, spui că relația pe care o ai cu banii poate fi influențată și de imaginea pe care o ai despre tine. Poate nu ai încredere în tine, crezi că nu te pricepi, nu reușești să-ți depășești fricile, nu îndrăznești sau te confrunți cu alte limite asemănătoare. Iar atunci îți poate fi greu să te imaginezi prosper și împlinit.

Socrate: Da. Sau, chiar dacă ai visuri, este posibil să nu găsești puterea și energia necesare pentru a le susține prin acțiuni corespunzătoare, deoarece există în tine ceva care te limitează. Dar a descoperi acea limită poate fi primul pas către depășirea ei.

Cetățean: De ce este necesar să țin cont atunci când îmi construiesc visurile, pentru ca ele să poată deveni realitate?

Socrate: Începe prin a stabili, la nivelul minții, cât mai clar detaliile. Este mult mai ușor să hrănești prin imaginație o imagine limpede decât una difuză și neclară. Îndreaptă-ți atenția și energia către ceea ce îți dorești, nu doar către ceea ce nu vrei să se întâmple. Dar nu confunda visarea cu așteptarea pasivă. Visul îți oferă direcția, însă acțiunile sunt cele care construiesc drumul.

Cetățean: Te antrenezi mai întâi la scară mică, la nivel personal, pentru ca apoi să poți extinde acest proces la o scară din ce în ce mai largă?

Socrate: Da. Iar dincolo de semnificația specifică a fiecărui vis sau a fiecărei năzuințe, poți să ajungi să înțelegi că visarea este și un fel de antrenament al creatorului din noi: un exercițiu prin care învățăm să participăm, mai mult sau mai puțin conștient, la făurirea propriei realități.

Cetățean: Oamenii nu știu încă să viseze la scară mare: la o umanitate trezită, la o planetă curată și nepoluată, la o lume în care oamenii trăiesc în pace, cooperare și armonie.

Socrate: Înainte de a avea așteptări de la ceilalți, este necesar să mă privesc pe mine: ce fac, cum protejez planeta, ce atitudini am, cum contribui, ce gânduri transmit și cât de conștient sunt de propria contribuție la realitatea pe care o trăiesc. Îndrăznește să visezi, dar fă și acțiuni concrete care să contribuie la materializarea acelui vis. Imaginează-ți cu adevărat cum ai vrea să arate planeta, umanitatea și legăturile dintre oameni. Apoi întreabă-te ce poți face astăzi pentru a te apropia, chiar și foarte puțin, de acea lume.

Cetățean: Ce ai mai putea să-mi spui pentru a clarifica și mai mult tot ceea ce am discutat?

Socrate: În multe cazuri, împlinirea unui vis aduce beneficii nu doar celui care a crezut inițial în el, ci și multor altor oameni. Atunci când mai mulți oameni visează și acționează în aceeași direcție, energia, ideile și acțiunile lor se pot amplifica reciproc, iar rezultatul poate deveni mai mare decât simpla sumă a contribuțiilor individuale.

Iar în final îți pot da o temă de făcut. Privește oamenii cu ochii frumuseții. Încearcă să vezi în ei și altceva decât ai văzut până acum. Privește-i ca pe niște oglinzi, ca pe părți ale aceluiași întreg și binecuvântează-i. Dacă nu poți face asta cu toți oamenii, începe cu copiii. Poate fi mai ușor la început, până când acest mod de a privi lumea devine firesc.

Până la urmă, dacă tot ai venit pe Pământ, contribuie la îmbunătățirea vieții oamenilor.

De ce să-ți irosești viața?